Cainele nostru, Aramis, a murit aseara. S-a chinuit in ultimile doua saptamani. In ultimile zile, statea in casa, in holul de la intrare. Nu se mai putea ridica pe picioarele din spate apoi deloc. Ne privea. Nu a scos un geamat. Ne privea. L-am iubit cu totii. Medicamentele nu l-au mai ajutat. Ne astepta sa ajungem la Cornu si ne insotea peste tot. In ultimii 12 ani a facut parte, practic, din familie. Acum, la sfarsit, cand il mangaiam dadea din coada. Atat mai putea sa faca. Am stat cu el pana in ultimile clipe. S-a stins in liniste, privindu-ne.
Nu stiu ce a fost el in viata anterioara dar sper ca, intr-o viata viitoare, va impartasi, celor din jur, aceeasi bunatate si caldura.
operatiunispeciale 
Lasă un comentariu