Coaliția USL. Sezonul 2.

Avatarul lui nastaseministru >> prim-ministru >> blogger

Acesta este titlul editorialului meu de astazi din Jurnalul National. Editorialul poate fi citit aici. 

Luni, 6 ianuarie, de Bobotează, a fost pronunțată, în condițiile cunoscute, sentința de 4 ani de închisoare, cu executare, împotriva mea, în Dosarul Zambaccian, adăugându-se față de sentința de la fond și acuzațiile de corupție, acuzații pe care cei trei judecători ce se pronunțaseră în martie 2012, le respinseseră ca nefondate.

În mod evident, această sentință ar fi putut fi gândită, de echipa lui Băsescu, ca un element important în anul electoral care a început, adăugând, din nou, tema „corupției” în dezbaterea publică, încercând, în același timp, să adâncească fisurile dintre PSD și PNL – fisuri ce se amplificaseră la sfârșitul anului trecut. Comentariile liberalilor, după sentință, au arătat că deși anul trecut, ei erau adepții unor dezbateri și modificări legislative de substanță în domeniul justiției, punctul lor de vedere se modificase.

Totuși, săptămâna…

Vezi articolul original 51 de cuvinte mai mult

Lasă un comentariu